Steaua lui David, este denumită corect în limba ebraică Maghen David (ebr. מגן דוד ) care se traduce prin scutul lui David. Simbolul care definește poporul evreu, pare să provină din timpul războinicilor din perioadă regelui David. Vechii războinici evrei și-ar fi construit scuturile, care ar fi avut pe interior cele două triunghiuri (singura figură geometrică nedeformabilă), montate astfel ca să formeze șase puncte de prindere pe perimetrul scutului. Cele șase vârfuri ar simboliza faptul că Dumnezeu domnește asupra întregului univers, pe șase direcții: est, vest, nord, sud, sus și jos.

            După tradiții religioase rabinice începând de la sfârșitul Evului Mediu, s-a crezut ca războinicii regelui David aveau hexagrama desenată sau gravată pe scuturi. Din contră, alți autori rabinici credeau că pe scuturile respective era mai degrabă semnul Menorei – candelabrul caracteristic cultului iudaic.

            Menora (ebraică: מנורה) este un sfeșnic cu șase brațe și este unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu. Despre acest obiect de cult religios mozaic se scrie următoarele în Vechiul Testament (Zaharia 4,2): “și mi-a zis: „Ce vezi?” și am zis: „Iată văd un candelabru cu totul de aur, cu șapte candele, iar deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn din care pornesc șapte țevi către cele șapte candele” Cf: Exodul 25:31-40. Candelabru, cel mai adesea cu șapte brațe, ca acela din Sanctuar sau din Templu, devenit principalul simbol evreiesc. Este descris prima oară în Exod (2531-38), unde Dumnezeu îi dă lui Moise instrucțiuni detaliate pentru confecționarea sa: “Să faci un sfeșnic de aur curat: sfeșnicul acesta să fie din aur bătut. Piciorul, brațele, cupele, nodurile și florile lui să fie dintr-o bucată. Șase brațe să se desfacă din laturile lui: trei brațe ale sfeșnicului dintr-o parte și trei brațe ale sfeșnicului din cealaltă parte…” 

            Bimah (ebr. בּימה)  este locul în sinagogă sub forma unui podium de unde rabinul sau cantorul oficiază slujba religioasă. Bimah reprezintă punctul central într-o sinagogă prin situarea ei în fața clădirii și are un rol bine definit în timpul Șabatului sau sărbătorilor iudaice, fiind locul de unde se citește Tora.

            Aaron HaKodeș (ebr. אָרוֹן קׄדֶש ) este denumită și Sfânta Sfintelor sau Arca Sfântă. Reprezintă punctul central dintr-o sinagogă, sub forma unei nișe în peretele estic, un loc anume unde sunt păstrate sulurile Torei. Această parte este în cea mai mare parte a timpului acoperită cu parohet, care este o perdea sau mai bine spus acoperământ, care să protejeze sulurile Torei de ochii tuturor. Legea evreiască afirmă că arca este a doua parte cea mai sfântă a unei sinagogi, după Tora.  Tradiția spune că atunci când se recită rugăciuni specifice (cum ar fi Avinu Malkeinu – „Tatăl nostru, Regele nostru”), să se stea cu fața către chivotul legii.

            Tora (ebr. תּוֹרָה) desemnează primele cinci cărți ale lui Moise. Tora descrie geneza poporului evreu: chemarea lor de către Dumnezeu, relatări despre încercările și necazurile prin care au trecut aceștia, și legământul  lor cu Dumnezeu, ce implică urmarea unui mod de viață care să adere la un set definit de moravuri și obligații religioase și de legi civile (halakha).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.