„Memorie pentru viitor: Împotriva uitării, pentru umanitate.”

Eveniment cultural aniversar  la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

În data de 11 mai 2025, de la ora 18:00, Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei va găzdui un eveniment cultural de excepție, intitulat „Glasul Libertății”, organizat cu ocazia aniversării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste – un moment de răscruce în istoria umanității, dar și pentru a marca  20 de ani de activitate a instituției muzeale (2005–2025).

Acest eveniment simbolic aduce în prim-plan muzica, cuvântul, memoria și speranța, ca forme de exprimare artistică și mijloace de reafirmare a valorilor libertății și demnității umane. Programul va include o serie de momente muzicale și literare menite să omagieze victimele Holocaustului și să reafirme angajamentul față de valorile umanitare.

Invitați de marcă vor da viață acestui concept:

  • Maia Morgenstern, actriță de renume internațional, va oferi un recital de poezie și monologuri de impact.
  • Diana Jipa, violonistă, și Ștefan Doniga, pianist, vor susține un recital muzical ce va completa cu intensitate emoțională mesajul evenimentului.

Evenimentul este realizat de Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord,  Primăria Șimleu Silvaniei, Asociația Teatralis – Gabriel Stancu, InnoVate Production, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, Direcția Județeană pentru Cultură SălajLiceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Asociația Silvan Art Șimleu Silvaniei, alături de mulți alți parteneri și sponsori.

Publicul este invitat să participe și să ia parte la un act artistic care celebrează forța libertății prin muzică, cuvânt, memorie și speranță.

 

Cu aleasă considerație, Daniel Stejeran

Director

Tel. 0744 630 536

Yom HaShoah Remembrance

25 aprilie 2025

Muzeul Holocaustului
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.