Chestiunile specifice ale operaţiunii de concentrare au fost puse la punct la o întâlnire din data de 2 mai, sub conducerea lui László Vásárhelyi, primarul oraşului, László Urbán, şeful poliţiei şi a colonelului de jandarmi Paksy-Kiss. Întrunirea, la care au participat aproape 150 de oficiali ai municipalităţii însărcinaţi cu operaţiunea de adunare, s-a ocupat de detaliile procesului de ghetoizare, aşa cum a fost configurat în decret şi la conferinţa lui László Endre, ţinută la Satu Mare la 26 aprilie.
primarul Dejului; Lajos Tamási, primarul Gherlei; Gyula Sárosi, şeful poliţiei din Dej; Ernö Berecki, şeful poliţiei din Gherla, şi Pál Antalffy, comandatul jandarmeriei din Someş. Obiectivele şi deciziile acestei conferinţe au fost comunicate ofiţerilor şefi ai serviciului civil, jandarmeriei şi poliţiei din judeţ la o întâlnire specială convocată şi condusă de János Schilling la 30 aprilie. Ca şi în alte părţi, acţiunea de ghetoizare a început la 3 mai. Adunarea evreilor din judeţ s-a făcut sub conducerea lui Pál Antalffy. Ghetoul din Dej s-a aflat printre cele mai mizere din Transilvania de Nord. La insistenţa oficialilor locali virulent antisemiţi, acesta a fost stabilit într-o pădure – aşa-numita „Bungur” – situată la aproximativ două mile de oraş. În momentul de vârf, ghetoul cuprindea 7.800 de evrei, inclusiv cei 3.700 de evrei din oraş. Alţii au fost aduşi din comunităţile rurale ale judeţului Someş, mulţi dintre ei fiind adunaţi, iniţial, în reşedinţele de district de la Beclean, Chiochiş, Dej, Gherla, Ileanda şi Lăpuş.24 Cei mai norocoşi dintre locuitorii ghetoului se adăposteau în barăci improvizate, ceilalţi fie în corturi făcute manual, fie trăiau sub cerul liber. Înainte de transferul către „Bungur”, evreii din Dej au fost concentraţi în trei centre din interiorul oraşului, unde au fost supuşi la percheziţii corporale pentru a li se lua obiectele de valoare.
Ghetoizarea evreilor din judeţul Sălaj s-a făcut sub comanda şi supravegherea oficialilor care au participat la conferinţa de la Satu Mare din 26 aprilie: András Gazda, adjunctul prefectului judeţului; János Sréter, primarul Zalăului; József Udvari, primarul Şimleului Silvaniei; locotenent-colonel György Mariska, comandantul unităţii de jandarmi a judeţului; Ferenc Elekes, şeful poliţiei din Zalău; István Pethes, şeful poliţiei din Şimleul Silvaniei. Baronul János Jósika, prefectul judeţului Zalău, a demisionat imediat ce a fost informat de András Gazda despre deciziile luate la conferinţa din 26 aprilie. El a fost unul dintre puţinii oficiali unguri care au îndrăznit să ia o poziţie publică împotriva acţiunilor antievreieşti, considerându-le atât imorale, cât şi ilegale. Succesorul său, László Szlávi, un împuternicit al guvernului Sztójay, nu a avut asemenea scrupule şi a cooperat deplin la implementarea măsurilor antievreieşti.
asemenea folosit drept centru de concentrare pentru evreii care locuiau acolo şi în comunităţile învecinate. Totuşi, după o scurtă perioadă, evreii din ghetoul de la Carei, care era condus de un Consiliu Evreiesc compus din István Antal, Jenö Pfefferman, Ernö Deutsch şi Lajos Jakobovics, au fost transferaţi în ghetoul din Satu Mare.29
primar Károly Tamás, dar acesta a fost înlocuit curând de István Rosner, un ajutor al şefului poliţiei, care s-a dovedit mai maleabil. Printre alţii, au fost prezenţi Jenö Nagy, şeful poliţiei; Sándor Vajai, fost secretar general al biroului primarului; Tibor Várhelyi, comandantul unităţii de jandarmi; Gyula Gergely, liderul Partidului Crucilor cu Săgeţi din Transilvania de Nord; József Haracsek, preşedintele Asociaţiei Baross (o asociaţie virulent antisemită a oamenilor de afaceri creştini).
Stamboli, aflată la 2-3 mile de oraş. Aproape 2.500 de locuitori ai ghetoului proveneau chiar din Bistriţa. Ceilalţi au fost aduşi din comunităţile din districtele Bistriţa de Jos şi Bistriţa de Sus, Năsăud şi Rodna.33
ghetouri: unul pentru evreii din localitate, ce cuprindea 27.000 de persoane, aflat în apropierea Marii sinagogi ortodoxe şi a Pieţei Mari; celălalt, pentru cei aproape 8.000 de evrei aduşi din multele comunităţi rurale ale următoarelor douăsprezece districte: Aleşd, Berettyóújfalu (azi, în Ungaria), Biharkeresztes (azi, în Ungaria), Cefa, Derecske (azi, în Ungaria), Marghita, Oradea, Săcueni, Sălard, Salonta Mare, Sárrét (azi, în Ungaria) şi Valea lui Mihai. Mulţi dintre evreii acestor comunităţi au fost concentraţi în şi în jurul depozitului de lemne Mezey.35
Trei Scaune, evreii au fost plasaţi în trei mari ghetouri: Târgu Mureş, Reghin şi Sfântu Gheorghe.
El se compunea dintr-o clădire mare, cu acoperişul găurit şi podea de ciment; deoarece nu mai era folosită de câţiva ani, aceasta era extrem de insalubră. Populaţia ghetoului se ridica la 7.380 de evrei, dintre care aproximativ 5.500 proveneau chiar din oraş, iar ceilalţi din comunităţile câtorva districte, ca Band, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure şi Sovata. Printre ei se aflau 276 de evrei din Sfântu Gheorghe şi evreii din Bezidu Nou, descendenţi ai secuilor care se convertiseră la iudaism la începuturile existenţei Principatului Transilvaniei. S-a afirmat că acestor evrei li s-a dat şansa de a scăpa de ghetoizare dacă se declarau maghiari creştini dar, potrivit unor surse, au refuzat. Aproximativ 2.400 de evrei din cei 7.380 prezenţi în cărămidărie, cel mai mare ghetou din zonă, şi-au găsit adăpost în clădirile care serviseră la uscarea cărămizilor; ceilalţi au trebuit să se descurce sub cerul liber. Comandantul ghetoului a fost şeful poliţiei, Géza Bedö; adjunctul său era Dezsö Liptai. Consiliul Evreiesc, care a făcut tot ce a putut ca să uşureze suferinţa evreilor, îi includea pe Samu Ábrahám, Mayer Csengeri, Mór Darvas, Ernö Goldstein, József Helmer, Dezsö Léderer, Jenö Schwimmer, Ernö Singer şi Manón Szofer.
Dudás. Ambii au participat, împreună cu László Endre, la conferinţa de la Târgu Mureş din 28 aprilie 1944. În alegerea locului pentru ghetou şi în operaţiunea de adunare a evreilor, ei au fost asistaţi de către maiorul László Komáromi, şeful forţelor de honvezi din Reghin; locotenentul G. Szentpály Kálmán, comandantul unităţii locale de jandarmi, şi de Jenö Csordácsics, consilier la primărie şi “expertul” local în problema evreiască.În ghetoul din Sfântu Gheorghe au fost aduşi evreii din localitate, ca şi aceia din micile comunităţi din judeţul Trei Scaune şi din partea de sud a 
judeţului Ciuc. Populaţia totală a ghetoului era de 850 de persoane.42
Comisia pentru stabilirea amplasamentului ghetoului era formată din Gábor Szentiványi, prefectul judeţului Trei Scaune, care s-a purtat destul de decent cu evreii din zona rurală; Andor Barábas, adjunctul de prefect; István Vincze, şeful poliţiei din Sfântu Gheorghe; locotenent-colonelul Balla, comandantul jandarmilor din judeţul Trei Scaune. Toţi aceştia participaseră, împreună cu László Endre, la conferinţa de la Târgu Mureş. Ghetoizarea celor câteva sute de evrei din oraşul Sfântu Gheorghe a diferit ca procedură faţă de ceea ce s-a întâmplat în alte părţi. La 2 mai 1944, evreilor li s-a cerut de către poliţie să se prezinte a doua zi, la ora 6 dimineaţa, la sediul acesteia, împreună cu toţi membrii de familie. O persoană din fiecare familie a fost lăsată să se întoarcă acasă, însoţită de un poliţist, pentru a lua bunurile esenţiale, admise de autorităţi. După aceea, evreii au fost transferaţi într-o clădire neterminată, care nu avea nici uşi, nici ferestre.
Evreii din judeţul Ciuc, inclusiv cei din Miercurea Ciuc,43 au fost adunaţi sub comanda generală a următorilor: Ernö Gaáli, prefectul judeţului Ciuc; József Abraham, adjunctul prefectului; Gerö Szász, primarul din Miercurea Ciuc; Pál Farkas, şeful poliţiei oraşului; locotenent-colonelul Tivadar Lóhr, comandantul jandarmilor din Miercurea Ciuc. Ca şi responsabilii oraşului şi ai judeţului Trei Scaune, şi aceşti oficiali participaseră la întâlnirea de la Târgu Mureş, cu László Endre. Condiţiile din ghetoul de la Sf. Gheorghe, care se afla sub comanda directă a unui ofiţer SS neidentificat, erau dure. Evreii din acest ghetou au fost transferaţi în ghetoul de la Reghin după o săptămână.
Carpatice şi a nord-estului Ungariei. Deoarece cuprindea una dintre cele mai mari concentrări de evrei ortodocşi şi hasidici din Ungaria, oficialii germani şi maghiari au fost deosebit de preocupaţi de curăţarea acestei zone de evrei.
Hungarian Jews (14,000-16,000) and the rest local Polish Jews. As the researchers of the Holocaust point out, the Kamenetz-Podolsk massacre was the first mass action in the “final Solution” of the Nazis, and the number of its victims reached 5 figures. Eye-witnesses reported that the perpetrators made no effort to hide their deeds from the local population. The Rabbi of Munkacs, Rabbi Baruch Rabinowitz, who was among the deportees (and only by powerful intercession was returned to Hungary), described his path of suffering to a Yad Vashem interviewer; This interview was recorded and transcribed and is found in the Yad Vashem Archives (03/3822).
