Muzeul Holocaustului împreună cu Teatrul Nomad și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Tarbut Sighet Foundation și Mario Dance Atelier vă așteaptă la piesa de teatru ”Curajul mamei mele” la Clădirea Transilvania în Sala Transilvania, miercuri 22 ianuarie 2020 începând cu ora 19ºº.

Piesa de teatru se va desfășura în deschiderea activităților cultural educaționale premergătoare Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului și a celor 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz – Birkenau.

Totodată, Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord, aniversează 15 ani de activitate educațională neîntreruptă.

Istoria e nedreaptă cu biografiile mici, nu însă și Teatrul. El poate să le preia și să le redimensioneze metaforic, conferindu-le anvergură istorică.

Holocaustul ca ‘poveste personală’ este tema propusă de celebrul dramaturg.

Povestea singurului supraviețuitor al unei deportări din august 1944, Budapesta: din 4000 de persoane, doar o femeie reușește să se întoarcă din brațele morții, să iasă din fumul ce plutea greu deasupra Auschwitz-ului.

 Preț bilet: 25 lei

* Pentru fiecare bilet achiziționat, beneficiați de un bilet gratuit!

CURAJUL MAMEI MELE
de Georg Tabori
traducerea: Victor Scoradeț
cu: Matei Rotaru (Teatrul National Cluj) și Diana Ioana-Licu ( Teatrul Clasic I. Slavici Arad)
regia: Chris m. Nedeea
set design: Maria Chirilă
lumini: Jenel Moldovan / video : Radu Daniel
durată spectacol: 75 min.

Vă așteptăm cu drag!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *