SIGHETU MARMAȚIEI

Deşi, din punct de vedere geografic, judeţul Maramureş făcea parte din Transilvania de Nord, pentru scopurile dezevreizării a fost considerat parte a Ruteniei Carpatice şi a nord-estului Ungariei. Deoarece cuprindea una dintre cele mai mari concentrări de evrei ortodocşi şi hasidici din Ungaria, oficialii germani şi maghiari au fost deosebit de preocupaţi de curăţarea acestei zone de evrei.

Detaliile măsurilor antievreieşti aplicate în judeţul Maramureş, ca şi în Rutenia Carpatică în întregimea ei, au fost adoptate la conferinţa de la Munkács, din 12 aprilie 1944. Judeţul Maramureş şi municipalitatea din Sighetu Marmaţiei au fost reprezentate la această conferinţă de László Illinyi, adjunctul de prefect; Sándor Gyulafalvi Rednik, primarul Sighetului Marmaţiei; Lajos Tóth, şeful poliţiei; colonelul Zoltán Agy, comandantul legiunii locale de jandarmi; şi colonelul Sárvári, comandantul Districtului Jandarmeresc IV. În dimi-neaţa zilei de 15 aprilie, László Illinyi a convocat o întrunire la Sighetu Marmaţiei cu înalţii oficiali ai judeţului pentru a discuta detaliile procesului de ghetoizare, inclusiv alegerea amplasamentelor ghetourilor. În aceeaşi după-amiază, Lajos Tóth a prezidat o întrunire a şefilor jandarmeriei din Sighetu Marmaţiei, la care s-au trecut în revistă detaliile operaţiunii. Această întrunire a stabilit şi cele 20 de comisii responsabile de adunarea evreilor. Din fiecare comisie făceau parte un ofiţer de poliţie, unul de jandarmi şi un reprezentant al serviciilor civile.

Ghetoul din Sighetu Marmaţiei a fost stabilit în două secţiuni periferice ale oraşului, locuite iniţial de categoriile cele mai sărace ale evreimii. În ghetou s-au aflat peste 12.000 de evrei, dintre care puţin peste 10.000 proveneau chiar din oraş. Ceilalţi au fost aduşi din multe sate cu populaţie majoritar românească aflate în cuprinsul districtelor Dragomireşti, Maramureş, Ocna Şugatag, Ökörmezö (azi în Ucraina), Rahó (azi, în Ucraina), Técsö (azi, în Ucraina) şi Vişeu de Sus.45

Ghetoul era extrem de aglomerat, aproape fiecare cameră din fiecare clădire, inclusiv pivniţele şi podurile, fiind locuită de 15 până la 24 de persoane. Ferestrele clădirilor de la marginea ghetoului au fost vopsite în alb, pentru a-i împiedica pe locuitorii ghetoului să comunice cu ne-evreii. Pentru a asigura izolarea ghetoului, acesta a fost încercuit cu sârmă ghimpată şi păzit nu numai de poliţia locală, ci şi de o unitate specială formată din 50 de jandarmi, aduşi din Miskolc, sub comanda colonelului Sárvári. Comandantul ghetoului era Lajos Tóth. Adjunctul său era József Konyuk, şeful pompierilor din localitate. Ghetoul se afla sub autoritatea generală a lui Sándor Gyulafalvi Rednik, al cărui consilier expert pe probleme evreieşti era Ferenc Hullmann. Hullmann a fost acela care a respins practic, toate cererile înaintate de Consiliul Evreiesc prin care se solicita îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru locuitorii ghetoului.

Consiliul Evreiesc era format din rabinul Samu Danzig, Lipót Joszovits, Jenö Keszner, Ferenc Krausz, Mór Jakobovits şi Ignátz Vogel.

Ca în toate celelalte ghetouri, şi la Sighetu Marmaţiei exista o „monetărie”, în care evreii erau torturaţi pentru a spune unde şi-au ascuns bunurile de valoare. Echipa de torţionari era formată din Tóth, Sárvári, János Fejér, comisar de poliţie, şi József Konyuk. Pe perioada măsurilor antievreieşti, şeful judeţului Maramureş era László Szaplonczai, un membru de frunte al Partidului Renaşterii Maghiare (Magyar Megújulás Pártja) al lui Béla Imrédy.

Ghetoul din Sighetu Marmaţiei a fost printre primele lichidate după începerea deportării în masă, la 15 mai 1944, prin evacuarea a 12.849 de evrei, în patru transporturi, care au plecat din oraş la 16 şi la 22 mai. Câţiva evrei, printre care şi medici, care au fost prinşi după plecarea transporturilor, au fost deportaţi din ghetoul de la Aknaszlatina. Acest ghetou, în care se aflau 3.317 evrei din satele învecinate, a fost lichidat la 25 mai.46

Au mai existat alte două ghetouri în judeţul Maramureş. Cel din Ökörmezö, în care se aflau 3.052 de evrei, a fost lichidat la 17 mai. Un ghetou mult mai mare a funcţionat pentru scurtă vreme la Vişeu de Sus.47 Evreii de aici au fost transportaţi cu trenul la Vişeu de Jos, unde s-au alăturat evreilor din localităţile învecinate.48 Un total de 12.079 de persoane au fost deportate de la Vişeu de Jos şi Vişeu de Sus, în patru transporturi, în intervalul 19-25 mai 1944.

EMAIL
FACEBOOK
FACEBOOK
YOUTUBE
Instagram