Proiectul European Erasmus +

Motto: „Când o persoană nu are recunoștință, îi lipsește ceva din umanitatea sa”.

  Elie WEISEL (1928-2016), supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Luni, 23 aprilie 2018, în ziua Praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, în orașul Șimleu Silvaniei s-a desfășurat a patra întâlnire transnațională a Proiectului European Erasmus +: „Interactive Comprehensive Tool for Holocaust Education 2016-2019”. Acest proiect este un mijloc interactiv de educare cu privire la Holocaust. Uciderea a peste șase milioane de evrei în secolul XX a fost o crimă împotriva umanității, cea mai mare din istoria omenirii. De aceea, trebuie întreprinse acțiuni de aflare a adevărului despre sistemul de ucidere în masă a deținuților de la Auschwitz și din celelalte lagăre din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin astfel de acțiuni se contribuie la o bună educare a tinerilor, aceea de a înțelege răul provocat de masacrul cumplit împotriva unor oameni pașnici și lipsiți de apărare, pentru ca astfel de fapte abominabile să nu se mai întâmple.

Activitățile au debutat în Sala de Ședințe a Primăriei șimleuane, unde ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primarul orașului i-a primit oficial pe reprezentanții celor șase țări partenere ale proiectului: Goldstein Stanislaw, Goldstein Maria, Domagalska Malgorzata, Kulinska Katarzyna și Matusiak Barbara (Polonia), Wymark Ewa, Jersenius Lena, Shastin Ravid Mathan, Nordlund Ida și Blom Niclas (Suedia), Puisyte Ruta (Lituania), Brechelmacher Angelika și Wonisch Regina (Austria), Mongyi Norbert și Lipman Jillian (Ungaria), Ioana Cosman și Daniel Stejerean (România). Au fost prezenți membri ai Consiliului Local și ai Primăriei, invitați.

                În acest context, Septimiu Cătălin Țurcaș  s-a prezentat „protocolar” și a vorbit despre orașul Șimleu Silvaniei, prezentând date elocvente privind: așezarea geografică și istoria urbei de la poalele Măgurii Țării Silvaniei; economia, viața socială și spirituală; învățământul și activitățile cultural-sportive; obiectivele turistice etc. Din acest punct de vedere, domnia sa a avut un discurs competent, reliefând dezvoltarea orașului de-a lungul timpului, în termeni buni și mai puțin buni, atât înainte de anul 1989, cât și după acest an. În plus, primarul Șimleului a evidențiat principalele proiecte care se derulează în favoarea cetățenilor șimleuani, mai ales cele de accesare a fondurilor europene. Întregul discurs a fost urmărit cu atenție și apreciat cum se cuvine de întreaga asistență, fiind tradus în limba engleză de către doamna  Luminița Pașca – consilier juridic al Primăriei șimleuane.

                În continuare, fiecare membru al proiectului s-a prezentat, a spus câteva cuvinte despre persoana sa. Apoi, „Proiectul Erasmus +” a fost prezentat, succint, de către Lena Jersenius – coordonatoarea proiectului și directoarea Comisiei Suedeze de Luptă Împotriva Antisemitismului, cu sediul la Stockholm. În această conjunctură, dr. Alex Hecht – președintele fondator al Muzeului Holocaustului din Șimleu Silvaniei, care a venit special din Statele Unite ale Americii pentru acest eveniment, a repetat importanța unor astfel de proiecte educaționale, în contextul geopolitic actual din Europa și din Orientul Mijlociu. Traducătorul discursurilor din limba engleză în limba română și invers a fost drd. Daniel Stejerean – director al Muzeului Holocaustului din Șimleu Silvaniei și director al Centrului  Național de Informare și Promovare Turistică din Șimleu Silvaniei. De fapt, și Septimiu Cătălin Țurcaș a avut câteva „intervenții” în limba engleză.

                La invitația lui Septimiu Cătălin Țurcaș, membrii proiectului au participat la tradiționala „fotografie de grup”.

                Activitățile au continuat cu un „tur virtual” al istoriei comunității evreiești, prin intermediul unei aplicații bazate pe interviuri cu supraviețuitori ai Holocaustului din Șimleu Silvaniei. Proiectul a fost lansat în acest an în parteneriat cu Fundația „Zachor” din Budapesta și cu USC „Shoah Foundation” din Statele Unite ale Americii. Timp de două ore, Jilian Lipman (de la Fundația „Zachor”) i-a introdus pe participanți în lumea evreiască de altădată, prin intermediul celor șapte stații marcate pe hartă în aplicația respectivă: Podul de Fier, Cetatea Báthory István, Târgul de Odinioară, fosta Școală Evreiască, Sinagoga-Muzeu al Holocaustului și Belvedere.

                Drept concluzie asupra celor desfășurate, iată răspunsul domnului Daniel Stejeran: „ Această întâlnire a fost o reușită. Succesul unor astfel de proiecte ne aduce în fața unei provocări viitoare, aceea de a continua munca începută și de a reuși dezvoltarea unor astfel de instrumente educaționale folositoare comunităților de profesori din Europa”.

                                                                                                                               Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                                      Publicist, Șimleu Silvaniei

Please follow and like us:

Proiectul European Erasmus Plus

Muzeul Memorial al Holocaustului va găzdui în perioada 20-23 Aprilie 2018 ce-a de-a 4-a întâlnire transnațională în cadrul Proiectului European Erasmus Plus – Instrument Interactiv de Educare în privința Problematicii Holocaustului. În proiectul Erasmus + numit pe scurt ICTHE, șapte țări partenere reprezentate NGO-uri din domeniul educațional, universitar sau muzeal, vor să facă lumină în istoria europeană, a consecințelor Holocaustului și ce se poate întâmpla când drepturile omului și democrația nu sunt respectate. România este reprezentată prin Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord – Șimleu Silvaniei.

Împreună, Parteneri din Austria, Ungaria, Lituania, Polonia,Suedia și România vor dezvolta un instrument educational internațional și interactiv despre problematica Holocaustului. Materialul principal din acest instrument se va baza pe interviuri filmate cu supraviețuitori. Prin intermediul relatărilor lor, elevii vor învăța despre viața evreiască din Europa dinaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei îi vor putea urmări pe supraviețuitori de la copilărie, până la ghetoizare, deportarea lor în lagărele de concentrare și până la eliberare și viața de după război.

Scopul specific al întâlnirii din România este de a clarifica obiectivele proiectului, de stabili calendarul de activități pentru perioada care urmează, de a discuta criteriile de evaluare în cadrul exercițiilor din platformă,  de a stabili un plan de gestionare a riscurilor și de a trece prin procedurile de raportare. În plus,  vor fi abordate aspecte legate de contribuția intelectuală fiecărui partener, așa cum este menționat în program. Două intervenții vor fi susținute în cadrul Conferinței Internaționale de Sâmbătă 21 Aprilie de cercetători consacrați ai Institutului pentru Studierea Minorităților Naționale din România – Cluj-Napoca.

Aceasta este a patra dintre cele șapte întâlniri transnaționale în cadrul proiectului, la care participă membrii tuturor organizațiilor partenere. Astfel de întâlniri sunt necesare pentru ca toți partenerii să aibă discuții temeinice și să împărtășească cele mai bune practici în domeniul educației despre problematica Holocaustului, astfel încât rezultatele finale să răspundă nevoilor cadrelor didactice din toate țările partenere. Scopul discuțiilor și al conferințelor experților la reuniunile transnaționale ale proiectului este de a spori cunoștințele participanților, ceea ce va face ca rezultatele să fie corecte și relevante pentru grupurile țintă.

 Interactive Comprehensive Tool for Holocaust Education

Please follow and like us:
Instagram